Irina Rimes

Interviu cu Irina Rimes 2017

Irina Rimes

Irina Rimes

Intrata de curand in lumea muzicii romanesti, Irina Rimes a reusit sa se impuna cu un stil autentic, care a cucerit publicul roman foarte rapid.

Prima piesa cu care a rapit inimile romanilor este “Visele”, melodie care inca rasuna la radio-uri. In iarna Irina Rimes s-a pus pe treaba si a lansat un proiect format din trei piese ce abordeaza dragostea in mod diferit, proiect denumit ”Iubiri Secrete”.

Cand nu canta, talentata basarabeanca compune piese pentru artisti renumiti din Romania, iar printre acestia se numara Inna, cu melodia “Cum ar fi?”, Antonia cu „Dor de tine” si nu numai.

Insa despre toate acestea, Irina vorbeste exclusive intr-un interviu, pentru Infomusic:

Buna, Irina. Bine ai venit la InfoMusic!

Bine v-am gasit!

Felicitari pentru sucesul trilogiei ”Iubiri secrete”. Povesteai la momentul lansarii ca cele trei piese ce compun trilogia sunt inspirate de o experienta pe care tu ai trait-o. A ajuns mesajul versurilor la acea persoana care te-a inspirat sa le compui?

Irina Rimes: (Rade) Credeam ca o sa-mi dai aceeasi intrebare banala pe care o primesc de fiecare data cand vorbesc despre trilogie si tocmai mi-ai dat peste cap raspunsul, pe care-l aveam cumva pregatit. Am dat foarte multe detalii pe aceste piese si nu prea imi doresc sa mai dau alte detalii, aditional. Ideea este ca da, sunt inspirate din viata mea personala. Cumva, am scris lucruri pe care le-am trait sau am vrut sa le traiesc la un moment dat sau de care am simtit nevoia aici, in interior. Nu inseamna, neaparat, ca m-am iubit cu cineva in secret…sau inseamna. Adica..

Vrei sa pastrezi misterul?

Irina Rimes: Nu neaparat vreau sa pastrez misterul, ci vreau sa-mi pastrez viata personala aici (in interior). Imi place sa spun ce traiesc, dar nu-mi place sa dau detalii.

Iubirea este o tema constanta in compozitiile tale. As vrea sa te intreb: ce varsta aveai cand te-ai indragostit prima oara?

Irina Rimes: 15 – 16 ani.16 ani ? Da. Dar cam asa se indragosteste toata lumea. La 17 ani, cred ca acolo (iubirea) este cea mai intensa…cel mai pur sentiment. Pentru ca mai departe el se asimileaza cumva cu toate experientele din viata si pe urma devine altceva. Altfel de dragoste. Dragostea aia pura, mie mama imi zice ca e la 17 ani.

Lucrezi de curand cu Inna la primul ei album cu piese in limba romana. Ai putea sa ne povestesti cum decurg inregistrarile? Vor fi surprize pentru fani, va fi ceva diferit de ceea ce s-a lansat pana acum?

Irina Rimes: Cu siguranta va fi ceva diferit. Probabil ati sesizat si dupa prima melodie pe care a scos-o, scrisa de mine, ”Cum ar fi?”.Va fi diferit pentru ca Inna nu a fost vazuta prea mult cantand in limba romana. Dar ii sta bine. Ii sta foarte bine sa cante in limba romana. M-am gandit sa-i fac niste piese senine, asa cum e ea, asa cum e vocea ei. Nu cred ca o sa fie altcineva. Tot Inna o sa fie si o sa ramana in stilul ei, doar ca in limba romana. O sa fie ceva dragut, romantic si frumos.

Poate o latura noua, neprezentata publicului inca, dar care exista.

Irina Rimes: Posibil. Albumul inca nu e gata. Piesele inca nu sunt gata, inca nu am scos tot ce aveam de scos pentru Inna din mine, deci nu stiu nici eu la ce sa ma astept.

Irina Rimes

Irina Rimes

Care este, in opinia ta, cea mai frumoasa parte a meseriei de artist?

Irina Rimes: In primul rand, nu te duci de la ora 8 pana la 6 la munca. Chiar ieri vorbeam cu cineva ca pot sa stau acasa…bine, nu pot sa stau acasa cat vreau eu si sa ma odihnesc cat vreau. Nu, asta-i o prostie. Trebuie sa muncesti, mai ales, ca sa te mentii, sa fii acolo. Ai mult de munca. Numai ca partea frumoasa e ca o faci din placere. Nu este o munca la volum, ci la calitate. Deci daca eu pot sa scot, de exemplu, doua piese pe sesiune (sesiune de scris), atunci alte doua sesiuni pot sa ma odihnesc, ceea ce multi stiu ca nu pot sa faca. Lucreaza mult la piese. Cumva, eu le fac repede.

Steve Jobs a zis odata ca adora oamenii lenesi, pentru ca ei gasesc metoda cea mai rapida de a rezolva lucrurile. Si eu, cumva, sunt acel mic om lenes, care rezolva repede lucrurile ca sa poata sa se odihneasca.

Ca si in moda, exista trend-uri si in muzica. Ce trenduri crezi ca influenteaza acum hiturile romanesti? Ce trenduri le dicteaza, oarecum?

Irina Rimes: Radio-ul impune niste standarde, asta e clar. Dar, in general, nu exista standarde. Nu stiu sa-ti raspund la intrebarea asta. Eu, personal, nu ma iau dupa niciun trend si dupa niciun standard. Eu scriu ceea ce simt si daca ceea ce simt eu place ascultatorilor, atunci, probabil, se va incadra in standardul lor. Cred ca standardul e frumosul si cat de mult se regasesc oamenii in piese. Cred ca asta este trendul. Cred.

Crezi ca exista o reteta a succesului in industria muzicala? Nu neaparat in Romania, ci in general.

Irina Rimes: Inca o intrebare la care nu pot sa raspund si o sa va explic si de ce. Eu cred ca succesul se datoreaza unor factori care se intalnesc, cumva: norocul cu talentul, cu oamenii potriviti, anturajul, unde te invarti, cu cine vorbesti, momentul perfect. Eu cred si in faptul ca-ti faci norocul singur, cand muncesti mult si-ti doresti ceva, dar cred si in forta aia de sus, atractia universala, cum vreti sa-i spuneti, ingerul acela care te duce unde trebuie. Pentru ca eu ma consider o mare norocoasa. Daca, de exemplu, nu intalneam oamenii pe care ii am in jurul meu acum, si ma refer la Quantum Music, familia mea de aici, din Romania, din Bucuresti, daca nu intalneam acesti oameni, poate ca nu ma descopeream eu pe mine. Eu am inceput sa scriu piese de acum un an de zile, cam asa. Nu scriu de cand sunt mica. Nu e un talent pe care mi l-am slefuit in timp. Nu, am inceput sa scriu de un an de zile, fiind influentata si de bunul meu prieten Andi Banica, cu care am inceput sa scriu. Impreuna am inceput sa scriem. Cred ca succesul se datoreaza si oamenilor pe care ii intalnesti in viata ta. Si daca esti un om bun, probabil atragi oameni buni.

Exista o disputa intre comercial si underground. Tu ce parere ai despre cele doua categorii? Sunt doua lumi diferite sau se intrepatrund?

Irina Rimes: Sunt doua lumi diferite. Un artist, probabil, trebuie sa aleaga o cale, cu toate ca poate sa le faca si pe amandoua. Uite, eu, de exemplu, vreau sa scot o piesa in curand. Se numeste ”Bandana”, dar e despre altceva. E cu Killa Fonic. Si e o piesa de online, nu e o piesa cu care o sa vizez radio-urile, pentru ca am zis un pic mai mult pe piesa decat ar putea permite radio-urile sa difuzeze. Dar ideea e ca artistul e artist. Si daca e un artist bun si intra in standardele radio, intra pe radio. Daca e un artist bun, dar nu intra in standardele radio, inseamna ca ramane underground. Dar nu e o calitate pe care artistul trebuie sa o aiba sau ceva. Nu. Sunt lumi abordabile in aceeasi masura.

Crezi ca e posibil ca o piesa care a fost gandita pentru underground sa ajunga in zona comerciala, in mod surprinzator? Ma gandesc ca atunci cand compui o piesa, te gandesti carui public te adresezi. Dar se intampla uneori sa se deschida mai multe zone de public. Mie imi vine in minte, de exemplu, ”Take Me To Church”, de la Hozier. Initial, piesa mi s-a parut pentru underground, dar a ajuns la mult mai multe persoane.

Irina Rimes: Bine, e si la limita aia (dintre underground si comercial). Eu cand ma gandesc la underground, ma gandesc la hip-hop..Indie nu mi se pare foarte underground, deci e cumva la limita dintre cele doua, e combinatie intre cele doua. E un stil de muzica mai aparte. Dar da, ai dreptate.

In general, daca muzica e buna, poate sa fie facuta si pentru underground si sa ajunga mult mai sus de atat. Cu toate ca si underground-ul este sus. Daca trap-ul nu e pe radio, nu inseamna ca el nu exista si nu este in castile tuturor.

Compui frecvent in limba romana. Ce crezi ca ii trebuie unei piese in limba romana ca sa depaseasca hotarele tarii, sa ajunga in topurile din afara?

Irina Rimes: Un hook bun. Da, un hook bun. Nu stiu, daca imi vine in minte acum o piesa in limba romana care a depasit hotarele e aia de la O-Zone. (fredoneaza) “Ma inec in ochii tai, la la la la lei”. Uite, chestia asta, ”la la la la lei” si ”ei” a trecut. Cred ca e hook-ul ala, care poate sa-l fredoneze oricine, ca e neamt, ca e polonez, ca e american.

Chiar daca stalceste cuvintele, refrenul a ramas in cap. Apropo de asta, ai vreun refren care ti-a ramas acum in cap si il asculti pe repeat?

Irina Rimes: Nu m-ai prins bine acum, pentru ca ieri am avut o sesiune de scris si am scris doua piese. Si in general, cand scriu, dupa o sesiune, imi canta in cap ce am compus. Si nu pot sa le fredonez, ca nu le stiu bine versurile.

Ai lansat piese si in Republica Moldova si in Romania. Ai sesizat diferente sau asemanari intre cele doua piete sau intre reactiile pe care le-ai primit din partea publicului?

Irina Rimes: Am lansat piesele in Romania. Acolo (in Republica Moldova) au ajuns automat. Inainte sa ajung in Romania, aveam activitate artistica in tara mea, in Moldova, si cumva au intrat automat si acolo, pe radio. Ulterior am fost si la niste emisiuni. Numai ca, atunci cand am lansat ”Visele”, de exemplu, au percutat un pic mai greu moldovenii de peste Prut. E si normal, probabil, sa se intample chestia asta.

In schimb, cand am lansat trilogia, am facut lansari la televiziuni. La modul: eram pe doua telefoane si dadeam interviuri in timp ce ei puneau in premiera videoclipurile pe TV. Au primit frumos moldovenii. Primesc mesaje de la moldoveni, romanii de peste Prut, la fel cum primesc si de la romanii de aici. Ma bucur ca si acasa muzica mea e primita la fel de cald ca si aici.

Irina Rimes

Irina Rimes

Ce proiecte sau colaborari pregatesti pentru perioada urmatoare?

Irina Rimes: Pot sa va spun marele meu secret, care nu mai e secret: o sa lansez album in primavara, cu single. Mai lansez niste featuring-uri, intre timp. Mai lansez niste piese cu alti artisti. De exemplu, zilele trecute am lansat ”Dor de tine” cu Antonia. Si ma bucur foarte mult ca piesa merge foarte bine si e o piesa foarte vesela, la care am lucrat cu drag. E, cred, cea mai vesela piesa pe care am scris-o vreodata.

Lucrez la albumul Innei…si am mai scris inca o piesa foarte draguta pentru un artist din Romania, o piesa foarte personala, pe care eu am scris-o despre mine. Nu va spun cine, pentru ca poate ii dau peste cap planurile de lansare, dar e o piesa care o sa va placa foarte, foarte mult, si asta va promit. Pun mana in foc, daca vreti. Sunt absolut sigura, pentru ca e o piesa scrisa din adancul sufletului, e o piesa cu emotii adevarate, emotii traite, si nu are cum sa nu ajunga la sufletul vostru.

Le poti transmite un mesaj fanilor, care sa ii tina in suspans pana la lansarea urmatorului single?

Irina Rimes: Nu e niciun suspans. Eu am facut o petrecere la mine in sufragerie intr-o zi si am chemat mai multi prieteni si vloggeri si bloggeri ,care au postat pe net piesele pe care o sa le lansez, de pe album. Teoretic, fanii mei stiu ce piese o sa lansez. E una din piesele alea pe care vi le doriti voi foarte mult. Una dintre alea: ”Bolnavi amandoi si ce s-a intamplat cu noi”…Nu va spun care e acum, dar nu e suspans, pentru ca fanii mei deja stiu versurile la acele piese. Au si aparut pe net. Sunt un pic gresite, copii, dar nu-i nimic, lansez eu si le corectam.

Imi doresc sa aiba acelasi impact cum a avut cand a aparut varianta cu chitara si cantata prost de la mine din sufragerie…eram mega racita. Nu prost, e cantata asa…mai putin bine. Cu volum mai redus. Sper sa va placa la fel de mult.